fbpx

RawYou – Campania frumusetii autentice | Editia II | Fotograf portret Bucuresti

fotografie alb negru dans Campania RawYou_Fotograf portret boudoir Alina Botica_2020_ (4)

Te provoc sa lasi toate mastile sa cada intr-un dans cu tine insati…

Brené Brown definește rușinea ca fiind o durere intensă născută din convingerea că avem defecte majore și din această cauză nu merităm să fim iubiți. Rușinea este o emoție puternica ce ne poate influența foarte mult modul de a trăi și gândi.

Unul din cinci adulți (20%) s-a simțit rușinat din cauza imaginii corpului lor în ultimul an, ne spune un studiu efectuat de Mental Health Foundation în 2019. Un alt studiu ne arata că 94% dintre adolescente au experimentat rușinea în ceea ce privește conformația corpului lor, a modului în care arată, iar principala sursă care a declanșat rușine a fost chiar mama.

Din acest motiv, draga mea, te invit la a doua ediție a campaniei RawYou în care să învățăm să ne debarasăm noi de sentimentul de rușine astfel încât să nu-l transmitem generațiilor viitoare și să nu fim chiar noi cele care provocăm teamă, dezgust, rușine, stimă de sine scăzută celor cărora le dăm viață.

fotografie alb negru dans campaniaRawYou_Fotograf portret boudoir Alina Botica_2020_ (7)

RawYou – Dance Like You Don’t Care

Purtată de praf de zâne, în urma vizualizării unor imagini care îmi dădeau impresia de dans, am decis ca a doua ediție a campaniei RawYou, campania frumuseții autentice, să fie despre a dansa ca și când nu te-ar interesa că ești privita. Să fie un dans fără bariere, un dans în care sa simți ca ești doar tu cu tine, fără spectatori, fără judecăți, fără critica…ci cu bunăvoință, blândețe și acceptare. Vom avea parte de un exercițiu de acceptare, vom lăsa rușinea la ușa studioului și vom păși cu mai multă voie bună într-o nouă relație cu noi și corpul nostru.

La fel ca și în prima ediție vom avea sesiuni foto fără filtru, fără machiaj și fără culori, care să sublinieze frumusețea noastră unică și adevărată, cea care luminează din interiorul sufletului nostru.

Campaniei i se vor alătura câteva dintre femeile pe care le știi și le iubești. Ele sprijină #rawyou și importanța unei relații bazate pe respect, iubire și apreciere cu noi înșine.

 

fotografie alb negru dans campania RawYou_Fotograf portret boudoir Alina Botica_2020_ (3)

Calitatea vieții și a relațiilor fiecăreia dintre noi este determinată de imaginea de sine. Din păcate multe dintre noi suntem formate încă de mici să ne evaluăm defectele și să ne ignorăm lucrurile bune și frumoase care ne definesc. Iar asta contribuie la sentimentul permanent de rușine, de a nu fi suficient, de a fi fără valoare, fără putere.

Îmi propun, din nou, să schimb filtrul prin care multe dintre noi ne privim și să-ți ofer câteva minute de terapie prin dans. Pe lângă faptul ca dansul ne îmbunătățește condiția fizica, flexibilitatea, acesta poate alunga timiditatea, singurătatea, chiar tristețea si rușinea. Dansul este o terapie minunata în special în perioadele de stres, izolare, suferință. Iar anul 2020 nu s-a lăsat mai prejos si ne-a adus un cumul al acestor emoții. Atunci când dansezi corpul tău începe sa primească endorfine ceea ce ne aduce o stare de buna dispoziție și energie pozitiva.

Vreau să pun într-o imagine cum arăți atunci când nu există nici un strop de (auto)critică în cadru și când îți lași sufletul liber.

fotografie alb negru dans campania RawYou_Fotograf portret boudoir Alina Botica_2020_ (6)

 

Ședințele foto RawYou din anul 2020 sunt în ediție limitata și vor avea loc doar în zilele de 27, 28 și 29 octombrie 2020. Rezervările pentru ședințele foto se pot face direct in acest CALENDAR, selectand unul dintre locurile disponibile sau la adresa de e-mail: alina@alinabotica.ro.

Mă bucur să te am alături, ca de fiecare dată, și sper că vei găsi această inițiativă “pe sufletul tău”. Mai mult, dacă vrei să te alături campaniei te invit să:

– dai share oricărei fotografii din campanie cu #rawyou și un mesaj prin care să le amintești femeilor cât de frumoase sunt;

– să programezi propria ta sesiune RAWYOU in calendarul 2020;

– să urmărești pagina de Facebook si/sau profilul de Instagram pentru a fi parte din povestea RawYou.

______________________________________________________________________________

RawYou este o campanie anuala ce încurajează femeile, prin intermediul fotografiilor, să se simtă bine în corpul lor indiferent de vârsta și conformație, să-și (re)găsească frumusețea autentica și sa se lase văzute în toată feminitatea și vulnerabilitatea lor.

Ediția din 2019 a fost întâmpinată foarte bine atât de cliente cat și de opinia publica, aducând împreună femei remarcabile precum Dana Nălbaru, Diana Cosmin, Cristina Oțel, Gabi Urda, Oana Trifu Bulzan, Irina Olteanu, Luminița Tăbăran, Florina Badea, Emilia Chebac și multe altele. Campania RawYou a fost menționată în peste 10 articole, printre care 2 în format print. În mediul online campania a avut un ecou extraordinar înregistrând peste 10.000 daily viral impressions, atingând maximul de aproximativ 16.000 în luna decembrie 2019.

Mai multe detalii, precum și pozele din prima ediție a Campaniei RawYou se găsesc aici: www.alinabotica.ro/rawyou.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 + fifteen =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.